Revista presei

1 octombrie 2019

UVT, universitate de top la nivel internațional. România are cu ce se lăuda

Universitatea de Vest din Timişoara se regăseşte în două rankinguri internaționale academice, pe locuri de prestigiu la nivel internațional, între primele universități din România, rezultate de bun augur pentru deschiderea noului an universitar.

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă şi în acest an în topul ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects cu subdomeniul fizică, ocupând prima poziţie la nivel național şi regăsindu-se în top 301-400 la nivel mondial (din 500 de universităţi din lume).

În acest top sunt prezente doar cinci universităţi din România, dintre acestea, patru fiind membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti. La nivel mondial au fost ierarhizate mai mult de 4000 de universităţi din 86 de ţări din lume.

Iohannis despre miniștrii Educației: mediocri și fără viziune

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat la deschiderea anului universitar la Cluj, că România a avut parte în ultimii ani, doar de miniștri ai educației de prea slabă calitate:

”Realitatea din ultimii ani ne-a arătat că nici vorbă de viziune din partea guvernanţilor, ori preocupare pentru excelenţă în educaţie. Singura constantă a fost perindarea pe funcţia de ministru a unor persoane fără nicio vocaţie şi fără nicio preocupare de a înţelege, darămite de a rezolva problemele sistemice din învăţământ. Cu miniştri mediocri nu obţii decât rezultate mediocre”, a spus Klaus Iohannis

Președintele a mai vorbit la Cluj despre valori și talente, în ceaa ce privește educația.

Ceremonia la care a participat Klaus Iohannis a avut loc în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai, iar la eveniment au participat rectorii universităţilor clujene, precum şi preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Ceremonia de la Cluj marchează 100 de ani de învăţământ superior românesc.

Tinerii vor dreptate pentru climă. Acum.

„Noi suportăm CO2nsecințele” scrie pe una dintre pancartele care apar în grupul de aproximativ 1.000 de oameni care au ocupat trotuarul ce leagă Biblioteca Națională a României de Piața Unirii. Pe margine, lucrători în restaurante se miră de protestul despre care nu știau nimic. În grup, protestatarii – mulți dintre ei elevi de liceu – se îmbrățișează pe măsură ce se găsesc unii pe alții. Printre scandările „Păstrați cărbunele-n pământ/ Păstrați-l în pământ” și „Vrem aer curat/ Nu oraș poluat”, se aud saluturi și oameni care se întâlnesc pentru prima oară, deși știau unii de ceilalți.

Facultatea de Arte și Design - Universitatea de Vest Timișoara va marca 75 de ani de existență în cadrul festivalului DIPLOMA prin proiectul The Artist's Golden Hand

Facultatea de Arte și Design – Universitatea de Vest Timișoara va marca 75 de ani de existență în cadrul festivalului DIPLOMA prin proiectul The Artist’s Golden Hand, semnat de Mihai Zgondoiu, absolvent al facultății și unul dintre cei mai apreciați artiști și curatori ai generației sale.

Pentru a marca parteneriatele strategice cu universități de profil importante din România, DIPLOMA 2019 include trei expoziții capsulă dedicate aniversărilor Universității de Vest Timișoara – Facultatea de Arte și Design, Universității Naționale de Arte București (UNArte) și Universității de Arte și Design Cluj Napoca (UAD).

Patru noi cămine studențești la Iași - desenate doar pe hîrtie

Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, profesorul Dan Cașcaval spune că ”universitatea a avut anul acesta cel mai mare număr de candidați din ultimii zece ani. 3300 de studenți la Licență, 2000 la Master. Sunt 300 din Republica Moldova. A crescut numărul de studenți din țările non UE. Aproape o sută. Avem și doi studenți din Mexic”.

Și de aici încep nemulțumirile. Dan Cașcaval spune că nu se simte susținut de Guvern: ”Am cerut o suplimentare de locuri. Aproape 300 de locuri la Licență. Ministerul ne-a alocat 80 de locuri. Nu mă simt susținut. Cele patru cămine alocate Iașului de către Compania de Investiții nu au depășit stadiul de proiect. Au trecut trei ani de la momentul alocării. Investițiile în infrastructură sunt reduse. Tot ceea ce se face se face din fonduri proprii”.

Elevii dau în judecată Ministerul Educației - Se cere anularea unui Ordin de ministru

Asociaţia Elevilor din Constanţa a dat în judecată, luni, Ministerul Educaţiei, cerând anularea prevederilor Ordinului ministrului educaţiei nr. 4948/2019 care nu le mai permite elevilor care obţin media sub 5.00 la admitere să urmeze un liceu. Potrivit elevilor, această decizie ar putea duce şi la creşterea abandonului şcolar.

„Considerăm efectele ei ca fiind nu numai de natură să afecteze serviciul public de învăţământ, prin haosul ce va fi creat ca urmare a stabilirii cifrelor de şcolarizare şi a cererilor de transfer numeroase ce vor fi depuse, dar şi în ceea ce priveşte parcursul educaţional al elevilor, existând posibilitatea ca rata abandonului şcolar să crească semnificativ”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

 

ANTREPRENORIAT / „Când m-am întors în Iordania a fost ca și cum aș fi vizitat o țară nouă. Toate lucrurile despre care am crezut că sunt urâte sau murdare au început să arate strălucitoare în mintea mea”

Tania Haddad, născută în Iordania, este fondatoarea brand-ului de modă inspirată de etosul local al Iordaniei „Tania George”. Inspirat din orașul natal și produs în Iordania, în parteneriat cu croitorii arabi, fotografiat de fotografi arabi și prezentat de modele arabe, brandul este în multe privințe o scrisoare de dragoste către Iordania și Orientul Mijlociu, în extenso.

Întâlnind-o pe Tania, care ajunge la interviu într-o zi însorită, în Londra, îmbrăcată într-o pereche de pantaloni din bumbac imprimat cu imagini de bomboane, din ultima ei colecție, dar și cu un tricou simplu, Tania arată că brandul ei este o prelungire a ei. „Orice aș face, îmi place să vină din inimă”.

Unu din trei tineri se simte singur / studiu al Universității Swinburne, Australia

Universitatea Swinburne, Australia, a realizat un studiu asupra unui eșantion reoprezentativ de tineri 12-25 de ani. Au intervievat  1.520 tineri cu vârste cuprinse între 12 și 25 de ani și au examinat experiența lor în legătură cu sentimentul de singurătate. De asemenea, au întrebat despre simptomele asociate singurătății, legate de depresie și anxietate socială.

Între 18 și 25 de ani, unul din trei tineri (35%) a indicat că se simte singur de mai multe ori pe săptămână. De asemenea, s-a constatat că constatat că nivelurile mai mari de singurătate contribuie la creșterea riscurilor asociate, acelea  în care un adult tânăr dezvoltă depresie (cu 12%) și anxietatea socială (cu 10%).

Adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au indicat o stare mai bună, unul din șapte (13%) simțindu-se singur de trei sau mai multe ori pe săptămână. Cei din această grupă de vârstă au indicat, de asemenea, o rată mai mică de incidență a simptomelor depresiei și anxietății sociale, decât tinerii între 18 și 25 de ani.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională