Revista presei

12 august 2019

Profesorii din Timiș pot participa la un workshop de robotică și tehnologie organizat de Agenția Spațială Europeană

  • tion.ro

Sunteți profesor și vreți să învățați mai multe despre cum să folosiți în clasă o serie de tehnologii educative cum ar fi Lego, Astro Pi și Arduino? O oportunitate este workshop-ul de tehnologie și robotică organizat de ESA (European Space Agency – Agenția Spațială Europeană). Vă puteți înscrie!

Cursul este pentru cadrele didactice care predau discipline STEM (Science, technology, engineering, and mathematics – Științe, tehnologie, inginerie și matematică) în învățământul gimnazial. Profesorii vor învăța cum să folosească în clasă o serie de tehnologii educative cum ar fi Lego, Astro Pi și Arduino, pentru a vorbi despre spațiu și a crea activități interactive și motivante pentru elevi.

 

Arad: Program pilot de pregătire a dascălilor care vor susţine anul viitor titularizarea şi definitivatul

  • edumanager.ro

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad va derula, în premieră naţională, un program de pregătire a cadrelor didactice care vor susţine examenele de titularizare sau definitivat în 2020, pentru a creşte rezultatele la aceste concursuri, în condiţiile în care judeţul se află sub media naţională.

Inspectorul şcolar general, Anca Stoenescu, a declarat că, în urma rezultatelor obţinute de candidaţi la examenul de definitivare în învăţământ, precum şi la concursul de titularizare, ISJ Arad propune activităţi remediale pentru cadrele didactice care se înscriu la aceste examene.

Cel mai mare proiect de voluntariat din Europa: tineri din 20 de țări transformă clădiri din Timișoara în centre urbane

  • debanat.ro

Nu mai puțin de o sută de tineri din Europa și nu numai pun umărul la transformarea unor clădiri vechi din cartierele Timișoarei. Le transformă în centre urbane de tineret, iar rezultatele muncii lor vor fi prezentate în Conferința Internațională Youth Centres UP, organizată de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș.

Conferința se va desfășura în 12 august, începând cu ora 10.00, la Casa Tineretului din Timișoara, și se va referi și la activitatea celor o sută de tineri din peste 20 de țări, din Europa, dar şi din afara „bătrânul continent”. Aceştia lucrează împreună cu comunitatea pentru a transforma cinci clădiri vechi din cartierele Timișoarei în centre urbane de tineret și pentru a derula propriile activități alături reprezentanții comunității.

O elevă eliminată de la bacalaureat anul acesta pentru că a intrat în sală cu telefonul a câștigat în instanță dreptul la examen

  • hotnews.ro
O elevă din Alba eliminată de la examenul de bacalaureat din acest an după ce a fost prinsă că a intrat cu telefonul în sală și-a câștigat în instanță dreptul de a se înscrie la sesiunea de toamnă a examenului, transmite Mediafax.
 
Absolventă a clasei a 12-a la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, tinerei i-a sunat telefonul în timp ce era în sală pentru a susține proba orală la limba engleză și a fost eliminată.

DigiEduHack - concurs in domeniul educatiei digitale. 25 septembrie, data limita a inscrierilor

  • portalinvatamant.ro

Institutul European de Inovare si Tehnologie (EIT) organizeaza pe 3 octombrie un concurs in domeniul educatiei digitale (DigiEduHack) care va dura 24 de ore.

Primele trei echipe care vor identifica cele mai bune solutii vor castiga cate un premiu in valoare de 5.000 de euro. Inscrierile au loc pana la 25 septembrie 2019, informatii suplimentare fiind disponibile pe site-ul evenimentului.
Participantii pot fi: elevi, studenti, profesori, cercetatori, antreprenori etc.
 

 

Editorial edupedu.ro | “Școala bună” din România versus România rurală

  • edupedu.ro

Am prezentat și descris în partea a II-a a unui articol publicat recent (Școala finlandeză versus ”școala bună” din România) trei posibile accepțiuni ale sintagmei școală bună în România:

  • școală de calitate;
  • școală de elită;
  • școala în care se învață, care te învață și te formează la școală.

1. Școala de calitate, bine reprezentată teoretic și metodologic la nivel de legi, standarde, regulamente și descriptori, este, din păcate, în realitatea educațională românească o sintagmă funcțională doar la nivelul etapelor ce trebuie parcurse atunci când se autorizează o școală particulară sau noi profiluri și specializări la școlile de stat și/sau la școlile particulare deja autorizate. Această sintagmă și realitatea pozitivă funcțională pe care ar putea și ar trebui să o acopere în mediul educațional postdecembrist sunt umbrite de formalismul, redundanța și birocrația excesivă a proceselor și comisiilor de evaluare internă și externă. O evaluare externă ce produce în mediul școlar mai multă repulsie decât brigăzile de inspecție complexă (Unde am mai auzit oare de brigăzi?!) de la inspectoratele școlare.

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
dci@e-uvt.ro

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională