Revista presei

14 ianuarie 2020

Elevi de la Liceul German, la spital după deratizarea în şcoală

Alertă la Liceul German. Mai mulţi elevi au ajuns la spital, luni după-amiază şi seara, la câteva ore după ce au ajuns acasă de la cursuri, din cauza unor simptome ce ar fi fost provocate de o deratizare care a avut loc în clasele lor.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Constantin Cătană, ne-a declarat că cel puţin şapte copii au ajuns la spital, însă în urma discuţiilor cu părinţii elevilor din mai multe clase, sunt aşteptaţi şi alţii, pentru că au simptome specifice unei intoxicaţii.

„În cursul zilei de vineri a avut loc o deratizare în şcoală, iar după cursurile de luni, unii copii au prezentat diverse simptome, când erau deja acasă. Au erupţii cutanate, iritaţii la ochi sau dureri abdominale, dar nu sunt în stare gravă. Verificăm dacă s-au respectat toate procedurile la efectuarea deratizării”, a declarat Cătană.

Comisia Europeană face primul pas în privința implementării unei legislații comune a salariului minim în statele membre, măsură promisă de Ursula von der Leyen pentru a împiedica ”exodul creierelor” de la est la vest.

Statele nordice, unde câștigurile salariale medii sunt peste media europeană, cum ar fi Danemarca sau Suedia, se opun planurilor Comisiei von der Leyen de introducere a unei legislații unitare de calculare a salariului minim, de teamă că aceasta va submina modele vechi de secole de negociere colectivă, transmite The Guardian.

Marți, Comisia Europeană va face primul pas în ceea ce privește implementarea unei legislații comune a salariului minim în statele membre, măsură promisă de Ursula von der Leyen pentru a împiedica ”exodul creierelor” de la est la vest.

Statele nordice, unde câștigurile salariale medii sunt peste media europeană, cum ar fi Danemarca sau Suedia, se opun planurilor Comisiei von der Leyen de introducere a unei legislații unitare de calculare a salariului minim, de teamă că aceasta va submina modele vechi de secole de negociere colectivă, 

Marți, Comisia Europeană va face primul pas în ceea ce privește implementarea unei legislații comune a salariului minim în statele membre, măsură promisă de Ursula von der Leyen pentru a împiedica ”exodul creierelor” de la est la vest.

Începe prima etapă pentru debirocratizare în preuniversitar

Ministrul Educației a anunțat că a trimis o notă tuturor inspectoratelor școlare prin care începe debirocratizarea încă din prima zi a semestrului al II-lea al anului școlar în curs. Printre măsurile de debirocratizare anunțate pe pagina de Facebook de Monica Anisie se numără simplificarea portofoliului profesorului și a celui al dirigintelui, desființarea unora dintre procesele verbale și înlocuirea lor cu foi de prezență, precum și eliminarea implicării profesorilor în generarea de rapoarte cerute de inspectorate, dar care nu sunt prevăzute de acte normative și care vor fi generate de acum doar prin interogarea SIIIR.

”Prima etapă pentru debirocratizarea procesului didactic cuprinde următoarele măsuri care se vor aplica chiar de astăzi, 13 ianuarie”, anunță ministrul.

Măsurile enunțate sunt:

  1. portofoliul profesorului conține, în format digital sau/și letric, doar planificările calendaristice anuale ale materiei, un proiect al unităţilor de învăţare și instrumente de evaluare. Este exceptat de la această precizare portofoliul profesional reglementat de Metodologia – cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, aprobată prin OMEN nr. 5211/2018;
  2. procesele verbale care nu necesită probarea modului de luare a deciziei, de la activitățile cadrelor didactice sau din cadrul anumitor activități cu părinții nu sunt obligatorii și pot fi înlocuite cu liste de prezență;
  3. rapoartele și statisticile solicitate de instituții ierarhic superioare sau alte instituții din afara sistemului educațional, care nu sunt prevăzute în mod expres în acte normative, nu se întocmesc la nivelul unității de învățământ preuniversitar prin implicarea cadrelor didactice. Extragerea datelor statistice necesare se face prin interogarea Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) sau a altor aplicații specifice;
  4. aplicarea testelor inițiale nu este obligatorie pentru niciun nivel de învățământ sau clasă. Cadrele didactice pot decide folosirea lor pentru clasele de început de ciclu sau la preluarea unei clase noi, la disciplina pe care o predau, pentru a cunoaște nivelul atingerii competențelor de către elevi;
  5. portofoliul dirigintelui va conține numai planificarea activităților specifice funcției de diriginte, calendarul activităților educative extrașcolare ale clasei și fișele psihopedagogice ale elevilor din clasa respectivă.

Specializare gratuită în IT pentru profesorii clujeni din învățământul preuniversitar

Asociația Descoperă-ți pasiunea în IT va derula în curând cea de-a treia ediție la Cluj a proiectului SpecialProf, prin care câteva zeci de profesori din învățământul preuniversitar din județ vor fi pregătiți gratuit în specializări precum Programare Orientată pe Obiect (Java), Administrarea și securitatea sistemelor de calcul, Baze de date, Tehnologii web server-side, Tehnologii web client-side, Tehnologii și Framework-uri Enterprise, Tehnologia .NET sau Software Engineering.

„Scopul nostru este dezvoltarea unei generații de tineri capabili să se adapteze la Industria 4.0, tineri cu aptitudini socio-emoționale, antreprenoriale și competențe tehnice, acompaniate de o atitudine ce pune accent pe învățarea continuă pe tot parcursul vieții. Asta presupune, înainte de toate, creșterea relevanței învățării în mediul lor de bază, școala. Încurajăm o învățare relevantă, susținută și practicată atât de elevi cât și de profesori care posedă, pe lângă abilitatea de a ști cum să transmită mai departe cunoștințele pe care le au, și o a doua caracteristică extrem de importantă: să fie specialiști în domeniul lor”, declară Liliana Ștefan-Cazacu, președintele Asociației Descoperă-ți pasiunea în IT.

CARIERE - A fost cel mai tanar CEO femeie din asigurari. Acum conduce cel mai creativ broker de asigurari din Romania

Asigurarile reprezinta filosofia ei de viata. Apropiatii spun ca are aversiune fata de risc si ca este mereu foarte precauta. Alexandra are convingerea ca sucesul le apartine oamenilor vizionari si curajosi.

A absolvit Facultatea de Afaceri Internationale din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, ulterior s-a specializat in Franta, la Faculte des Sciences Economiques et de Gestion de l’Universite d’Auvergne, mai departe, si-a continuat studiile cu Masteratul de Afaceri Internationale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti.

La 29 de ani Alexandra a preluat functia de director executiv al Leader Team Broker, recunoscuta drept cea mai inovatoare companie de brokeraj din piata din Romania.

Alocațiile pentru copii: de la instrument politic la cifrele necruțătoare privind sărăcia

Pe 18 decembrie, a fost adoptat proiectul social-democrat prin care acest drept bănesc acordat copiilor creștea astfel:

  • 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap
  • 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani
  • 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
  • Dincolo de miza electorală a creșterii alocațiilorpentru copii, stau statisticile.

România este unul dintre statele europene cu cei mai mulți copii săraci (ca pondere) – aproape unul din doi era în risc de sărăcie sau de excludere socială (AROPE), în 2017.

Copiii sunt segmentul cu cel mai mare risc de sărăcie în mai mult de jumătate din țările Uniunii Europene. Situația este diferită în:

  • Bulgaria, Estonia, Croația, Letonia, Lituania, Malta și Slovenia – unde cel mai mare risc de sărăcie se înregistrează în rândul persoanelor în vârstă
  • Danemarca, Germania, Grecia, Țrile de Jos, Polonia și Finlanda – unde adulții sunt cele mai expuse la acest risc

Cele mai mari diferențe față de rata medie a întregii populație se înregistrează la:

  • copiii din România, Ungaria și Slovacia, unde ponderea minorilor aflați în risc de sărăcie sau excluziune sociale depășește cu cel puțin șase puncte procentuale media AROPE pe total populație
  • în Spania, Austria, Franța și Marea Britanie – unde indicatorul AROPE este cu peste patru puncte procentuale peste media națională.

 

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională