Revista presei

17 ianuarie 2020

Femeile din învățământ pot opta să iasă la pensie la 65 de ani- Ordonanță de Urgență aprobată de Guvern

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de ordonanță de urgență care prevede că femeile care lucrează în instituțiile de învățământ se pot pensiona, opțional, la 65 de ani, în loc de 63. Ordonanța transpune în lege o decizie a Curții Constituționale cu privire la vârsta de pensionare.

“Un alt proiect de act normativ este o Ordonanță de Urgență pentru modfiicarea Legii educației în vederea armonizării acestei legi cu Codul Muncii și pentru implementarea unei decizii a Curții Constituționale în ceea ce privește vârsta de pensionare a personalului de gen feminin angajat în instituțiile de învățământ. A fost o lacună a legislației trecute în ceea ce privește vârsta de pensionare, posibilitatea ca persoanele de gen feminin, opțional, să decidă rămânerea în activitate până la vârsta de 65 de ani, așa cum este permis în Codul Muncii și pentru celelalte categorii de profesii. Era o expecție, CCR a decis că este neconsituțional și prin urmare Guvernul a adoptat acestă ordonanță pentru a transpune decizia Curții”, a afirmat șeful Cancelariei Guvernului Ionel Dancă, joi, la finalul ședinței de Guvern.

DGASPC Timiș îi monitoriza pe cei patru copii morți în incendiu: Nu s-au observat indicii de neglijare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș monitoriza cei patru copii care au murit în incendiul de pe strada Memorandumului în această noapte și pe părinții lor încă de anul trecut.
Conform reprezentanților DGASPC Timiș, totul era în regulă în ceea ce-i privește pe cei patru copii și familia lor, deși au fost sesizați cu privire la un posibil caz de neglijare a copiilor din partea mamei. Au făcut inspecții acolo și nu s-au observat indicii de neglijare, copiii fiind bine îngrijiți din toate punctele de vedere, prin urmare nu s-a impus preluarea copiilor în sistemul de protecție socială.
Fratele de 14 ani, care avea grijă în seara în care s-a produs tragedia de cei patru copii de vârste mici este posibil să fie inclus în programul de protecție socială.
„Nu s-au observat indicii de neglijare la momentul vizitei, copiii erau bine îmbrăcați, bine hrăniți. Cazul a fost transmis spre monitorizare Direcției de Asistență Socială de la Primăria Timișoara. Aceasta a monitorizat cazul, ne-a transmis că nu se impune preluarea copiilor în sistemul de asistență socială”, a spus Monica Trușcă, directorul DGASPC Timiș.

 

Conferinţa Bucharest Model NATO ediţia a VI-a, organizată de elevi de liceu în Capitală are loc în weekend. Cine sunt invitaţii

Mai mulţi elevi şi eleve de liceu din Capitală organizează în weekend ediţia a VI-a Bucharest Model NATO, unde tinerii vor simula un summit NATO. Ediţia va avea invitaţi de seamă, precum fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu şi Alex Şerban, fondatorul Consiliului Euro Atlantic din România.


Ediţia din acest an începe vineri, 17 ianuarie, cu o ceremonie de deschidere la Teatrul Naţional Bucuresti, sala Atelier, între orele 17-20. Aceasta va fi urmată pe 18, 19 si 20 Ianuarie de şedinţele de comitet care se vor desfăşura începând cu ora 8:45 la Hotspot Workhub.    „Conferinţa BMNATO este unică in lume. Organizată încă din 2015 în Bucuresti, îşi doreşte să reproducă summit-urile Aliantei Nord-Atlantice. Scopul acesteia este familiarizarea noii generaţii cu problemele militare cu care s-ar putea confrunta statele membre ale alianţei. Discuţiile din cadrul ei îi pun în tema pe participanţi în legătură cu posibilele ameninţări la care chiar si Romania ar putea fi supusă în viitor”, arată preşedintele Conferinţei Bucharest Model NATO, Andrei Petroff, pentru Adevărul. 

Ministrul Educației, scrisoare deschisă către primari, după ce guvernul a acordat educației cea mai mică alocare din istoria recentă: Fac apel public să asigurați finanțarea corespunzătoare a educației

Monica Anisie a lansat o scrisoare deschisă adresată tuturor primarilor, la două zile după mediatizata vizită neanunțată în școlile din două sate ialomițene conduse de primari PSD. “Am constatat cu tristețe că, de la adoptarea Legii educației naționale, unele autorități publice locale au alocat puțin spre deloc bani pentru educație, deși aveau o obligație legală și morală în acest sens”, spune ministrul Educației.

Guvernul și-a făcut deja datoria de a majora bugetul pentru educație în 2020 și de a finanța ceea ce legea ne obligă să finanțăm”, continuă Monica Anisie, în anul în care executivul din care face parte a acordat Educației și Cercetării 2,7% din PIB în Bugetul 2020, cea mai mică alocare din istoria recentă.

 

ANTREPRENORIAT - Competiţie pentru startup-uri, firme în creștere și IMM-uri din România din domeniul energiei

S-a dat startul înscrierilor pentru una dintre cele mai mari competiţii dedicate startup-urilor, firmelor şi IMM-urilor româneşti din domeniul energiei, PowerUp! Challenge, organizată de InnoEnergy. Câştigătorii vor beneficia de îmbunătățirea produselor, dezvoltare și programe-pilot, strategii de comercializare, introducere și extindere pe piața internațională, dar și de oportunități de finanțare ulterioare şi premii de până la 65.000 de euro.

Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 5 martie 2020.

Competiția PowerUp! Challenge reprezintă o oportunitate pentru entitățile din Europa Centrală și de Est (CEE) de a deveni următorul unicorn din portofoliul InnoEnergy. Provocarea este deschisă antreprenorilor aflați în toate etapele de dezvoltare ale unui business. Acestea pot fi de la faza de idee, în căutare de noi clienți până la cea de expansiune pe piață. Verticalele tematice sunt: energie, mobilitate, cleantech, orașe inteligente, dar provocarea este deschisă pentru toate propunerile de proiecte originale.

PORTRET FOTO / Cum arată viața într-un cămin de studenți la arte

Printre locurile pe care le-am descoperit anul ăsta lucrând la proiectul Artists in Progress a fost și căminul din București al studenților de la UNARTE. Acolo am întâlnit mulți oameni mișto care m-au invitat la zile de naștere, la pre-petreceri și la cafele lungi pe holurile sau balcoanele căminului. Așa am ajuns să o cunosc și pe Ioana Andrei, alături de care am gândit acest proiect colaborativ, în care arătăm poze pe care le-am am făcut amândouă în cămin. 

Ioana-Maria Andrei s-a născut în 1997 în București, a făcut Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, a studiat sculptura la UNARTE, iar acum e la master la secția arte grafice, tot la UNARTE. E pasionată de arta experimentală, fotografie, poezie, video, instalații, animație, design grafic. Face, printre altele, fotografii cu colegii ei din cămin. Totul a început în urmă cu doi ani, când Ioana a cumpărat un aparat de fotografiat rusesc dintr-un magazin din Praga.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională