Revista presei

17 iulie 2019

Elevii de 10 la Bacalaureat se arată interesați de programele de studii ale Universității de Vest din Timișoara

Elevi din vestul țării care au obținut media 10 la examentul de Bacalaureat au venit astăzi să cunoască oferta de studii de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Tinerii din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin au fost felicitați de conducerea Universității de Vest.

„Considerăm că fiecare dintre acești elevi, care au obținut rezultate notabile la BAC, merită să fie apreciați și stimulați, astfel încât să își urmeze aspirațiile și orientările profesionale. Pentru acești tineri, Universitatea de Vest din Timișoara este cea mai firească opțiune. Este o universitate de nota 10!”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Mooniverse: la Timișoara se sărbătoresc 50 de ani de la primul pas al omului pe alt corp ceresc

Asociația Culturală Spacers în colaborare cu Societatea Română pentru Astronomie Culturală, Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara organizează sâmbătă 20 iulie evenimentul Mooniverse, dedicat sărbătoririi a 50 de ani de la primul pas al omului pe alt corp ceresc. Festivalul va avea loc la Facultatea de Arte și Design.

Între orele 10 și 15 vor avea loc vizite la planetariul Facultății de Matematică și Informatică din cadrul UVT, iar după ora 15 vor avea loc expoziții „gastronomice interplanetare (cu vânzare)“, expoziție de artă spațială, artă digitală și ambientală, expoziție filatelică de astronomie și cosmonautică și expoziție de fotografie astronomică Între orele 16.45 și 17 va avea loc o vizionare de film: istoria misiunii Apollo 11. 

50 de ani de la prima aselenizare din istorie. Dumitru Prunariu: „În cinci ani, va pleca pe Lună un echipaj format dintre un bărbat şi o femeie“

S-au împlinit exact 50 de ani de când echipajul Apollo 11 pornea spre cea mai îndrăzneaţă călătorie a omenirii: călătoria spre Lună.

În 16 iulie 1969, modulul lunar care i-a avut la bord pe Neil Armstrong, comandantul misiunii Apollo 11, Michael Collins, pilotul modulului de comandă şi Edwin Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de20 iulie, Armstrong şi Aldrin au devenit primii oameni care au păşit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor.    
 

Universitatea Politehnica Timișoara extinde colaborarea cu o universitate de top din Portugalia / FOTO

Colaborarea dintre Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea din Minho (Portugalia) se extinde. Reprezentanții universității lusitane au vizitat Timișoara la mijlocul lunii iulie, având ca principal obiectiv extinderea relației dintre cele două instituții de învățământ superior.

O delegație a Universității din Minho, compusă din rectorul prof. univ. dr. Rui Vieira de Castro și decanul Facultății de Inginerie, prof.univ.dr.ing. Joao Luís Marques Pereira Monteiro, a vizitat Universitatea Politehnica Timișoara. Au fost stabilite posibilități de cooperare, cum ar fi: mobilități ale studenților și cadrelor didactice în cadrul programelor de tip Erasmus, organizarea unor doctorate în cotutelă, stabilirea unor posibilități de colaborare la nivelul programelor de Master, precum și identificarea unor teme de cercetare comune care să permită dezvoltarea unor granturi în parteneriat.

Profesori universitari, experți și reprezentanți ai societății civile cer înființarea unei Comisii comune a Camerei şi Senatului pentru revizuirea Constituţiei: Festina lente!

Cadre didactice, specialişti şi pasionaţi de drept constituţional, precum și reprezentanți ai societății civile din România le solicită senatorilor și deputaților din Parlamentul României să ia în considerare înfiinţarea unei Comisii speciale comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru analiza şi dezbaterea propunerilor legislative privind revizuirea Constituţiei, potrivit unui apel publicat pe site-ul stiri.ong.

„În lipsa unei astfel de comisii și a unei dezbateri extinse cu privire la conţinutul modificărilor propuse, la nivelul întregii societăţi, există riscul de a trece cu vederea sau de a trata cu lejeritate impactul unor soluţii constituţionale de substanță. Iar atunci când avem de-a face cu decizii fundamentale de politică constituțională, acest risc este prea mare pentru o societate care urmărește să își consolideze democrația și să asigure buna guvernare”, se arată în acest apel, semnat printre alții de Marius Bălan, conf. univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Lucian Bojin, conf. univ. dr., Facultatea de drept, Universitatea de Vest din Timişoara, Cosmin Cercel, lect. univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea din Nottingham sau Ioan Stanomir, prof. univ. dr., Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.

Ministerul Educatiei a incurcat WC-urile. Cere înapoi 1,3 milioane de lei de la 27 de şcoli, ca să-i dea altor 22 de şcoli, prevede un proiect de HG

O parte din banii pentru toaletele-container, aprobaţi de către Guvern pe 31 mai prin HG 363/2019, va fi retrasă de la 27 de şcoli, potrivit unui proiect de hotărârepublicat de Ministerul Educaţiei. Este vorba despre o sumă de 1,3 milioane de lei, bani care vor fi alocaţi către alte 22 de şcoli.

Motivul: şcolile către care plecaseră deja banii ar fi fost incluse in proiect dintr-o eroare. De fapt nu ar fi avut nevoie de sumele respective, pentru că ar fi fost deja incluse în alte programe sau, în cazul unei şcoli din judeţul Ialomiţa, era greşită localitatea. În plus, către alte 4 școli vor fi virați 431.000 de lei, tot pentru construirea de toalete moderne.

Aurel Căuş este noul preşedinte al Senatului Universităţii din Oradea

Noul preşedinte ale al Senatului Universităţii din Oradea este matematicianul Vasile Aurel Căuş. Potrivit unuia dintre candidaţi, avocatul Ştefan Herchi, senatorii Universităţii din Oradea l-au ales, pe 15 iulie, din primul tur, pe Vasile Aurel Căuş ca nou preşedinte al forului, cu 31 de voturi.

“A ieşit din primul tur, cu jumătate plus unu cât cere statutul şi carta. Au fost 31 de voturi pentru el, în timp ce fostul preşedinte al Comisiei de Etică, Cornel Nicu Sabău, a obţinut 16 voturi, iar eu, doar 12. Aşadar noul preşedinte a fost ales cu majoritate de voturi din primul tur”, a declarat avocatul Herchi.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională