Revista presei

21 ianuarie 2019

Ministru Ecaterina Andronescu a anunţat achiziţionarea a 2.300 de microbuze şcolare din bugetul MDRP

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat, la Constanţa, cu ocazia aniversării centenarului Colegiului Naţional Mihai Eminescu, că din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice vor fi achiziţionate 2.300 de microbuze şcolare pentru elevii din mediul rural. Ecaterina Andronescu a precizat că Ministerul Educaţiei Naţionale va face o analiză pentru a stabili unde vor fi distribuite aceste mijloace de transport.

Consiliile locale, obligate să plătească bursele pentru elevi. Preşedintele Klaus Iohannis a promugat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat recent proiectul pentru modificarea Legii Educaţiei, prin care este instituită obligaţia pentru consiliile locale să acorde burse de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvenţa din învăţământul preuniversar.


De ce vrea Ecaterina Andronescu să aducă mai mulţi studenţi străini

Scăderea demografică “absolut dramatică” o face pe Ecaterina Andronescu să se întrebe “Ce se va întâmpla cu universităţile noastre?”. Într-o conferinţă la Constanţa, ministrul Educaţiei a interpretat astfel numărul copiilor care au luat anul trecut note mai mici de 5 la Evaluarea Naţională: „Nu cred că vreunul dintre dumneavoastră îşi imaginează că din cei 55.000 putem avea absolvenţi de liceu cu diplomă de Bacalaureat ca să mizăm pe ei că vor opta pentru universităţi. Ca urmare, nu cred că vom avea mai mult de 60-70.000 de absolvenţi de liceu peste trei ani de zile. 

Aplicații inedite create de studenții de la UPT, pentru detecţia violenţei urbane și parcarea mașinilor

Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează, luni 21 ianuarie 2019, începând cu ora 17:00, la Centrul de Conferințe al UPT, cea de-a VII-a ediție a Sesiunii de comunicări studențești pentru aplicații mobile.

Andronescu vrea ca şi elevii de clasa l să poată fi lăsaţi repetenţi: Cred că trebuie schimbată prevederea conform căreia nu pot fi lăsaţi repetenţi copiii până la clasa a lll-a. E o greşeală

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. a declarat la Digi 24 că legea prevede că nu pot fi lăsaţi repetenţi copiii până la clasa a lll-a, dar acest lucru trebuie schimbat, pentru că este o greşeală.

Consulul Ambasadei Franţei la Bucureşti şi consulul onorific al Franţei la Timişoara au vizitat Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Mehmet Meydan, consul al Ambasadei Franţei la Bucureşti şi Cosmin Brânzan, consul onorific al Franţei la Timişoara, au vizitat  Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Campusul Universitar, săli de curs, laboratoare de practică studenţească şi Institutul de Ştiinţe ale Vieţii.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională