Revista presei

25 ianuarie 2019

Thierry Wolton își va lansa noua carte la Universitatea de Vest din Timișoara, joi, 31 ianuarie, ora 18

La invitația Editurii Humanitas și a Institutului Francez din Timișoara, cunoscutul jurnalist și scriitor francez Thierry Wolton se va afla în România, în perioada 31 ianuarie–5 februarie, pentru dezbateri și întâlniri dedicate primului volumul al trilogiei O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică, a cărui apariție în limba română reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale ultimelor luni.

Lansarea cărții va avea loc  joi, 31 ianuarie, ora 18, la 
Universitatea de Vest, amfiteatrul A01, când va fi organizată dezbaterea cu tema „Viitorul Europei se decide, oare, în România?”
Participă, alături de Thierry Wolton, Laurențiu Ștefan, profesor și cercetător la Universitatea de Vest, Aline Fontaine, jurnalistă, Mircea Mihăieș, profesor la Universitatea de Vest; moderatorul serii va fi Silviu Rogobete, fost diplomat, în prezent profesor la Facultatea de Științe Politice a UVT.
Dezbaterea va avea loc în cadrul evenimentului „Noaptea Ideilor/Nuit des idées à Timisoara”, fiind prilejuită de contextul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România începând cu 1 ianuarie 2019

 

Arad: Numărul claselor de liceu se reduce, din cauză că sute de elevi renunţă anual la studii

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad va reduce, în anul de studii 2019-2020, numărul claselor de a IX-a, din cauză că populaţia şcolară scade de la un an la altul, doar în următorul an estimându-se că se vor “pierde” aproximativ 800 de elevi încă din clasa a VII-a, cea mai mare reducere de până acum cunoscută de autorităţi.

Inspectorul şcolar general Anca Stoenescu a declarat că planul de şcolarizare întocmit pentru anul de studii 2019/2020 prevede reducerea numărului de clase, dar şi fuziunea unor şcoli la care numărul de elevi s-a diminuat considerabil în ultimii ani.

Ministerul Educației a aprobat calendarul olimpiadelor pentru anul școlar 2018 – 2019

Ministerul Educației Naționale a aprobat, prin ordin, Calendarul competițiilor școlare internaționale, naționale și regionale pentru anul școlar 2018 – 2019 a informat un comunicat al instituției. Calendarul include următoarele categorii de competiții școlare: olimpiade și concursuri școlare internaționale desfășurate în România și în străinătate, cu participarea elevilor români, respectiv activități de selecție și pregătire a loturilor naționale pentru participarea la olimpiadele internaționale din 2019; olimpiade naționale școlare; concursuri naționale școlare finanțate de Ministerul Educației Naționale; concursuri naționale școlare fără finanțarea Ministerului Educației Naționale; activități educative naționale finanțate de Ministerul Educației Naționale; activități educative naționale, respectiv activități educative regionale și interjudețene fără finanțarea Ministerului Educației Naționale.

Teatru pentru combaterea abandonului școlar în Timiș

În Timiș au loc reprezentații ale unei piese de teatru pentru combaterea abandonului școlar. Este vorba despre proiectul „Pinocchio merge la școală” – reprezentații de teatru de păpuși, ateliere de tipul Teatru Forum și ateliere de formare în educația prin teatru.

DSP Timiș: măsuri de urgență împotriva gripei în școli și grădinițe, pentru protejarea copiilor

Elevii au două zile libere de la școală, dar de luni vor reveni în bănci, în plin sezon… gripal. Pentru evitarea contractării virusului gripal sau a unei infecții respiratorii, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș transmite o serie de măsuri care trebuie implementate în regim de urgență în școli și grădinițe.

DSP Timiș recomandă reprezentanților unităților de învățământ realizarea triajului epidemiologic zilnic în instituțiile școlare și preșcolare și asigurarea respectării normelor de igienă personală și colectivă, atât a personalului medical, de îngrijire, didactic, cât și a elevilor și preșcolarilor, la începutul activității de către personalul sanitar în școli, grădinițe și creșe sau de către cadrele didactice. De asemenea, specialiștii de la DSP recomandă izolarea cazurilor depistate cu manifestări respiratorii – atât cadrele didactice, medicale și de îngrijire, cât și elevii nu vor frecventa colectivitatea în perioada de manifestare a virusului.

De ce se revoltă directorii și inspectorii școlari din Timiș

Conform Legii 152 din 2017, privind reglementări specifice personalului didactic din învățământ, pentru personalul didactic de predare din învățământ se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază, începând cu data de 1 decembrie 2018.

Din păcate, sindicatele, directorii și inspectorii școlari din Timiș spun că această decizie este o discriminare și sunt revoltați că guvernul nu a dat acest spor și directorilor și inspectorilor, fiindcă și ei sunt profesori, predau la clasă și lucrează cu elevii.

Un elev din Adjud a creat aplicaţia "BAC de 10", aplicaţie utilă absolvenţilor care susţin examenul

Un elev în clasa a XII din Adjud, olimpic naţional doi ani la rând la Tehnologia Informației și Comunicării(TIC), a realizat aplicația gratuită ce vine în ajutorul liceenilor care au de susținut examenul de Bacalaureat.

Andrei-Leonard Ilie este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național “Emil Botta” din Adjud, la profilul matematică-informatică. Tânărul este olimpic național 2 ani la rând la TIC. Pentru că este pasionat de IT, şi-a dorit să creeze o aplicaţie care să îl ajute în viaţă. În momentul de faţă, Andrei lucrază la proiectul BACde10, un proiect educativ și utilitar.

 

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională