Ce nu se poate face nu se poate şi gata, ai fi tentat să spui, şi ai înregistra o înfrângere. Ce nu se poate face azi se va putea face mâine, dacă, vorba lui tata mare Mărin, eşti prieten cu sapa nu cu perna.
Mai zicea bietul bunic că primarul nu va veni niciodată să-ţi sape porumbii, va veni să-şi ia partea când îi vei băga în pătul. Ce spunea bunicul era simplu: nu te încrede în autorităţi, ci doar în propria poftă de muncă.
Haide să vedem dacă chestiunea asta cu învăţământul la vreme de pandemie se potriveşte cu ce spunea tica Mărin.
Dacă ne uităm la ce se întâmplă acum în şcoală constatăm că în învăţământ e un haos total. Ba e scenariu roşu, ba galben, ba verde. Ba sunt testaţi profesorii, ba nu sunt. Ba sunt tablete ca să se înveţe online, ba nu sunt. Ba ştiu profesorii cum merge treaba cu predatul la distanţă, ba nu ştiu. Ba sunt locuri în şcoală ca să se predea pe jumătăţi de clasă, ba nu sunt.
Vina ţine şi de Ministerul Învăţământului, şi de primării, şi de dascăli şi de mentalităţi. Directorii de şcoli au stat o vară cu ochii-n soare aşteptând ca ministerul să rezolve problema. Primăriile au fost ocupate cu alegerile şi au lăsat şcolile să rezolve problema.
Ministerul a încercat să rezolva problema, dar ori n-a ştiut cum, ori nu s-a priceput, că au lăsat-o nerezolvată şi în toamnă au pasat-o la primării şi la şcoli. În buna adeverire a spuselor bunicului meu, autorităţile mai mult au încurcat decât să rezolve.
La noi administraţia nu rezolvă lucruri, ci întocmeşte tabele, face informări, transmite date, cere fonduri şi când se trezeşte cu fondurile pe cap, le cheltuie aiurea ca să scape de responsabilitate.
La noi administraţia se buluceşte în birouri ca să-şi justifice existenţa şi face din birocraţie o armă redutabilă care goneşte oamenii din instituţii şi cu ei probemele lor.
