Revista presei

9 iunie 2020

ASTĂZI, DE LA ORA 10 - Conferință de antreprenoriat: Pactul pentru muncă

Alături de CONAF – Confederatia Nationala pentru Antreprenoriat Feminin, sunteți invitați azi, de la ora 10, la o conferință centrată pe antreprenoriatul feminin românesc.

UVT este invitată în cadrul acestei dezbateri datorită multiduinii de acțiuni menite să promoveze spiritul anteprenorial.

Această tendință spre excelență antreprenorială a fost confirmată și prin menționarea UVT în studiul elaborat sub egida OECD și a Comisiei Europene, realizat de HEInnovate sub titlul “Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania 2019”.

Studiul a arătat că în cadrul Universității de Vest din Timișoara există o agendă pentru antreprenoriat, devenită prioritară, care se regăsește într-o serie de acțiuni strategice ale universității.

Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi AICI

MINISTRUL EDUCAȚIEI - Elevii ar putea veni prin rotație la școală, din toamnă, în cazul unui nou val de coronavirus

Ministrul Monica Anisie a explicat, luni seară, în direct pe B1 TV, că dacă temerile experților se adeveresc și lumea va fi traversată de un nou val de COVID-19, elevii ar putea veni prin rotație la școală, din toamnă, când este programată redeschiderea.

„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educației, printre care și acesta, iar în această perioadă vom analiza și alte propuneri, dar ne vom uita și la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că și acolo s-au confruntat cu aceeași situație cu care ne confruntăm și noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii. Să știți că sunt state în care au fost găsite soluții, în care au fost aduse în curtea școlii containere sau corturi, în așa fel încât să se realizeze această distanțare fizică.Vom analiza și noi în cadrul ministerului și să sperăm, totuși, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie.

 

ASTĂZI, DE LA ORA 16, WEBINAR UVT - Managementul timpului și controlul stresului

Mai sunt câteva zile până la „bac” sau până la orice alt examen/moment important din viața ta și ai vrea să iți gestionezi mai bine emoțiile și timpul?

Astăzi, de la ora 16, te așteptăm la un webinar menit să iți răspundă la toate întrebările.

Înscrie-te accesând link-ul de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfG_QgIqvS1uE3gwndMWQIZ1tASDRhdoEWoZCQWujNfGA2LOw/viewform

CULTURĂ ÎN TIMP DE PANDEMIE - Primele concerte la Filarmonica Banatul după pandemie

Filarmonica Banatul din Timișoara pregătește în această săptămână primele două concerte după pandemie. Acestea se vor desfășura în Grădina Capitol, marți, 9 iunie și vineri, 12 iunie, dacă timpul va fi favorabil. Organizatorii anunță măsuri stricte de protecție.

Potrivit organizatorilor, primul concert va avea loc marți, 9 iunie, de la ora 20. Va urca pe scenă West Brass Quintet format din: Corneliu Meici (trompetă), Andrei Candrianu (trompetă), Iulius Mecea (corn), Bogdan Dijmărescu (trombon), Felix Burghelea (tubă). Biletul costă 10 lei.

Melomanii sunt invitați și vineri, tot de la ora 20, în Grădina de Vară, să asiste la concertul duo-ului format din Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție). Biletul costă 10 lei.

Reprezentanții Filarmonicii „Banatul” au anunțat și o serie de măsuri stricte de acces la aceste concerte.

Înscrieri online sau prin telefon la grădiniță, în timpul pandemiei de coronavirus. Prima etapă

După ce s-a derulat etapa reînscrierilor a luat startul etapa de înscrieri la grădiniță, pentru copiii care calcă pentru prima dată într-o astfel de instituție de învățământ. În timpul pandemiei de coronavirus înscrierile se fac online, prin telefon sau fax.

La grădiniță sunt înscriși copiii cu vârste între 3 şi 6 ani. Reînscrierile s-au desfășurat în perioada 25 mai–5 iunie, iar înscrierile au loc în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11-31 august.

În Timiș, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Timiș, planul de școlarizare pentru anul școlar 2020-2021 cuprinde 7.191 locuri la grădinițele cu program normal și 10.679 la cele cu program prelungit și săptămânal.

Conform, Ministerului Educației, pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

Aici găsiți cererea tip de reînscriere în învățământul preșcolar pentru anul 2020.

Etapele detaliate ale înscrierii la grădiniță le găsiți aici.

TURISM DE ȚARĂ - Punctele forte pe care le are România turistică

În orice criză este și o oportunitate. Este lecția de încredere pe care turismul din România trebuie să o învețe. În țara cu o mulțime de locuri fantastice, prea puțin cunoscute, chiar și de români, cunoscutul producător britanic Charlie Ottley a filmat patru documentare și lucrează la alte trei producții de televiziune prin care vrea să arate lumii întregi ce tezaur de experiențe și locuri frumoase ascunde România. 

Sunt deja 10 ani de când celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley a venit în România și s-a îndrăgostit iremediabil de aceste locuri. A ales să se mute în Transilvania și să le arate atât românilor, cât și străinilor, prin ochiul camerei de filmat, ce face din țara noastră să fie atât de specială.

„În acest moment nu există o idee clară despre ce are România de oferit în comparație cu celelalte țări. De ce aș veni aici și nu aș merge în Italia. Turism de aventură, ecoturism, castele, natură, peisaje, meșteșuguri, cultură, monumente. Acestea sunt punctele forte pe care eu consider că le are România, mai mult decât multe alte țări din Europa”, a declarat Charlie Ottley pentru Digi24.

INTERVIU AFP - Scriitoarea Isabel Allende speră că pandemia de coronavirus va marca sfârşitul patriarhatului: ”O lume în care atât bărbaţii, cât şi femeile îşi împart în mod echitabil guvernarea lumii”

Pentru Isabel Allende, scriitoare chiliană de succes, pandemia actuală a scos la lumină inegalităţi flagrante, care stau de asemenea la baza manifestaţiilor zilnice desfăşurate în Statele Unite şi în alte zone de pe glob, informează AFP.

Scriitoarea în vârstă de 77 de ani, cunoscută pentru romanul său ”Casa spiritelor”, precum şi pentru tradiţia sa riguroasă de a începe un nou roman pe 8 ianuarie, susţine că tinerelor generaţii le revine sarcina de a construi lumea de după, având drept fundamente principiile egalităţii rasiale şi de gen.

”În urma pandemiei, se va crea un val, o avalanşă de noi interpretări ale realităţii noastre, nu doar în artă, ci şi în filozofie, istorie, tot. (…) Dar în ceea ce mă priveşte, am nevoie de mai mult timp şi de distanţă pentru a vedea lucrurile mai clar”, a mărturisit scriitoarea cu prilejul unui interviu acordat AFP prin videoconferinţă din San Francisco, oraşul în care aceasta locuieşte.

 

EDITORIAL - Frică și pedeapsă

Statisticile arată că în România sînt peste 300.000 de copii care se culcă flămânzi în fiecare seară, cei mai mulți din mediul rural și din rîndul populației rome. Părinții îi forțează să muncească în familie sau îi trimit ca zilieri să muncească pentru familiile înstărite. Din primele clase de școală, ei își fac temele păzind oile sau vacile pe câmp.

Deși legislația europeană este clară în această privință, direcțiile județene de asistență socială ascund adevărul, raportînd foarte puține cazuri de exploatare a copiilor prin muncă. Se consideră că munca e o tradiție, iar copiii trebuie obișnuiți de mici să lucreze umăr la umăr cu părinții. Mai mult, sînt cazuri în care copiii sînt obligați să întrețină familia, acolo unde tatăl este alcoolic iar mama în incapacitate de a munci. Este, și această situație, o formă de violență a părinților împotriva copiilor. Atunci cînd sute de copii ajung sub protecția statului, iar alte sute ajung copiii străzii, statul are o problemă. Atunci cînd mii de copii abandonează școala, la fel, în mod special din rîndul familiilor sub pragul sărăciei sau al populației rome, statul are din nou o problemă. 

Un efect al pierderii cultului prieteniei la copii este violența pe care o resimt în familie, dar și la școală. Prieteniei i-au luat locul jocurile de pe rețelele de socializare care cultivă programatic violența. De aici s-a ajuns la situația în care elevii nu mai au capacitatea de a povesti, vocabularul lor fiind unul extrem de sărac, ce se reduce de fapt la limbajul șablon al jocurilor de pe internet. Cum s-a ajuns aici? Pentru a compensa absența din educația copiilor, părinții le cumpără ultimul model de telefon sau de calculator, la prețuri exorbitante. În același spirit al sărăciei limbajului, programa școlară impune citirea unor cărți care nu cultivă sentimentele obligatorii ale unui copil în formare: nici cultul prieteniei, cum spuneam mai sus, nici respectul pentru familie, nici valorile fundamentale precum altruismul, adevărul, dreptatea, cinstea, nediscriminarea de orice fel.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională