Penitenciar Arad

Studenții Universității de Vest din Timișoara descoperă care este rolul asistentului social în sistemul custodial, la Arad

54 de studenți de la Departamentul de Asistență Socială, Facultatea de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara au participat vineri, 18 aprilie 2019 la Seminarul organizat de către Penitenciarul Arad, cu tema „Rolul asistentului social în sistemul custodial”. Cu ocazia acestui eveniment, studenții au avut prilejul de a descoperi chiar în penitenciar aspecte din activitatea asistenților sociali și a celorlalți specialiști din departamentul psiho-social.  Având o colaborare de peste 10 ani, Penitenciarul Arad și Departamentul de Asistență Socială din Universitatea de Vest din Timișoara, oferă o experiență educativă inedită viitorilor asistenți sociali, mai ales că mulți dintre aceștia au văzut pentru prima dată cum arată interiorul unui penitenciar de maximă siguranță.

Tinerii curioși, dornici să absoarbă cât mai multe informații, au aflat frânturi din experiențele și provocările practicienilor din domeniu, au vizualizat instrumentele standard pe care le utilizează asistentul social în activitatea sa și au primit răspunsuri la întrebările lor.

„Acest eveniment este o inițiativă menită să completeze pregătirea formală a studenților la asistență socială, contribuind la întregirea viziunii despre rolul asistentului social din sistemul custodial. Diversificarea situațiilor de învățare este un deziderat pe care acest proiect își propune să îl îndeplinească, apelând la sprijinul practicienilor în asistență socială. Le mulțumesc partenerilor noștri pentru implicarea lor constantă în formarea profesională a viitorilor asistenți sociali.” (Loredana Trancă, Universitatea de Vest din Timișoara, coordonator al proiectului) 

Departamenul de Asistență Socială din Universitatea de Vest din Timișoara este principalul furnizor de formare profesională acreditată din zona de Vest a României pentru această specialitate și oferă celor care doresc să se specializeze în acest domeniu posibilitatea de a se înscrie la ciclul I – licenţă (cursuri la zi sau la distanţă), ciclul II – masterat sau ciclul III – doctorat.

 

Date de contact:

Lector univ. dr. Loredana Trancă, Universitatea de Vest din Timișoara

E-mail: loredana.tranca@e-uvt.ro

Telefon: 0256/592 265

www.asistenta-sociala.uvt.ro

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email