revolutie-620x400

Timișoara, trei decenii de libertate

Lansarea programului aniversar al Universității de Vest, la 30 de ani de la Revoluția din 1989 de la Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat astăzi, 21 februarie 2019, conferința de presă dedicată prezentării programului aniversar „Timișoara, trei decenii de libertate”.

“Programul dedicat celebrării a trei decenii de la Revoluția de la Timișoara, moment istoric ce a însemnat eliberarea orașului de comunism și a antrenat mișcări revoluționare în Capitală și în toată țara, va cuprinde manifestări ce se vor derula pe tot parcursul anului, începând prin introducerea în curricula universitară a primului curs universitar transversal dedicat Revoluției de la Timișoara din 1989, o premieră națională ce este firesc să o consemnăm la Timișoara”, a subliniat rectorul Universității de Vest, prof.dr. Marilen Pirtea.

Cursul “Revoluția de la Timișoara din 1989” debutează în acest semestru al anului univ 2018-2019, va avea un orar săptămânal de două ore, urmând ca să fie punctat prin două credite de studiu la exeminarea finală. Înscrierea este deschisă de luni 25 februarie, realizîndu-se la secretariatele facultăților din UVT, iar orele urmează sa fie programate începând din prima săptămână a lunii martie.

Pe lângă faptul că acest curs transversal este o premieră națională, merită subliniată decizia luată de Universitatea de Vest, de a oferi posibilitatea de înscriere la curs oricărui student din centrul universitar timișorean, din toate universitățile și de la toate facultățile.

Mai mult chiar, sunt bineveniți să se înscrie pentru a urma acest curs și elevii care își doresc să cunoască cele mai importante etape și personaje cheie ale Revoluției de la Timișoara din 1989.

Formularul de înscriere se va afla online pe site-ul uvt.ro începând de luni 25 fabruarie 2019.

Domnul prof.dr. Marilen Pirtea a prezentat liniile principale ale acestui program, alături de universitarii din comitetul de organizare: prof.dr. Marcel Tolcea, lector.dr. Vasile Szabo, prof.dr. Vasile Docea, prof.dr. Vasile Popovici.

Din partea Fundației Naționale a Revoluției din Decembrie 1989, partener al UVT în program, a participat la conferință domnul vicepreședinte Dan Moisescu, care a punctat valoarea istorică și culturală a organizării cursului transversal dedicat Revoluției de la Timișoara. Domnia sa a mulțumit public inițiatorilor și Universității pentru prilejul pe care îl au acum figuri importante ale momentelor din 1989, participanți la Revoluție, de a relata și evoca zilele de schimbări radicale din 1989 în mijlocul studenților și a publicului larg.

Domnul lector.dr. Vasile Szabo a specificat temele de conținut ale disciplinei nou introduse în curricula universitară prin acest curs transversal: Elemente cronologice ale Revoluției din decembrie 1989; Mișcări de protest, rezistență și dizidenți în Români; De la revoltă locală la revoluție națională; Figuri importante ale Revoluției din 1989; Piramida structurilor de represiune; Morți, răniți și salvatori; Vinovați, inculpați și procese; Suferință și speranță în unitățile sanitare; Anchetarea răniților în spitale; Căutarea morților și a celor dispăruți; Cazuri controversate de morți în spitale; Sindromul Timișoara: anatomia unei mistificări; Noile structuri ale puterii; De la Revoluție la Proclamația de la Timișoara.

Prof.dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT, a completat tematica din conferință și prin indicarea celorlalte dimensiuni ale programului anual dedicat aniversării a 30 de ani de la Revoluția din 1989 de la Timișoara:

  • dezvoltarea unui site în română și engleză despre Revoluția din Timișoara 1989;
  • deschiderea unui Centru de Studii cu activitate dedicată orașului revoluționar;
  • editarea unui volum aniversar, util pentru evocarea perioadei revoluționare din Decembrie 1989 la Timișoara.

Premisa prin care s-a născut ideea acestui program aniversar al Revoluției de la Timișoara a consemnat faptul că Universitatea de Vest din Timișoara are acum expertiza necesară pentru susținerea primului demers didactic și de cercetare despre Revoluție, o premieră națională, printr-o echipă de profesori care au publicat de-a lungul timpului cărți, studii, eseuri și interviuri despre această temă, oameni care vor fonda astfel o direcție de educație și cercetare la UVT, specializată în analiza modului cum a debutat istoria social-politică recentă a Timișoarei, prin Revoluția din 1989.

Distribuie acest articol