rur2019april

UVT ocupă prima poziţie la nivel naţional în zona cercetării în Research Rank, componentă a Round University Ranking 2019

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă şi în acest an în Round University Ranking (RUR), ocupând poziţia 626 la nivel mondial (din 829 de universităţi) şi poziţia 3 la nivel naţional (din 3 universităţi). În zona cercetării (factor considerat cu 40% pondere în performanța globală a universităților din rankingul RUR), UVT ocupă prima poziţie la nivel naţional şi poziţia 534 la nivel mondial. Pentru clasificarea din 2019 au fost ierarhizate 829 de universităţi din 80 de ţări, numărul acestora crescând faţă de anul 2018 (783 de universităţi din 74 de ţări).

Prezența Universității de Vest din Timișoara în clasamentul internațional RUR este de bun augur, ne situăm și de această dată în elita universitară din România, alături de universitățile din Cluj și București. Comunitatea academică din UVT onorează și prin acest rezultat bun, o nouă clasificare internațională de prestigiu în care suntem prezenți, aniversarea a 75 de ani de la înființare, pe care UVT o sărbătorim în 2019”, subliniază rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%) şi 6 domenii de studii: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale.

Prezenta ierarhizare, Round University Ranking 2019, publicată din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice şi scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiilor privind reputaţia academică.

În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara sunt prezente doar alte 2 universități din România, membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din București.

Informaţii suplimentare pot fi regăsite la: http://roundranking.com/ranking/world-university-rankings.html#world-2019

 

 

*Material întocmit de către Departamentul pentru Cercetare Științifică și Creație Universitară din cadrul UVT

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email