Logo Wage

Pentru prima dată în România, la UVT, conferința internațională WAGE Network

10-11 octombrie, Universitatea de Vest din Timișoara

Conferința anuală internațională WAGE NETWORK

 Salarizare, piața muncii și globalizare: de la Războiul Rece la Uniunea Europeană

Anul acesta, în premieră, conferința internațională organizată de către WAGE NETWORK (http://wage.meshs.fr/), va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara, în 10 și 11 octombrie (confrom programului de mai jos).

Conferința își propune să treacă în revistă un set de tematici ale ultimilor patruzeci de ani, specifici cercetărilor asupra pieței muncii din țările Europei Centrale și de Est, prin care să acopere: evaluarile inițiale din cercetări (strategiile salariale planificate centralizat, mono-sindicalismul), reformele ce s-au succedat (politice și de liberalizare economică, privatizările, aderarea la UE) și rezultatele actuale (creșterea diferențială a salariilor, situația ocupării forței de muncă, disputele privind forța de muncă, rolul competențelor, acțiunea sindicală).

Conferința este deschisă academicienilor, studenților și practicienilor care lucrează în domeniul salarizării și al pieței muncii. Cercetătorii și practicienii înscriși în program vor prezenta lucrări pe teme legate de Europa Centrală și de Est, cum ar fi: evoluția salariilor, piața muncii și globalizarea, salarizarea și ocuparea forței de muncă, salarizarea și schimbările sociale, salarizarea și dezvoltarea, politicile salariale și practicile instituționale, sursele de date și utilizarea lor în studiul salarizării.

Programul Conferinței:

The Annual Conference of the WAGE Network
 
Wage, labour market and globalisation: from Cold War to European Union

 Timişoara, 10th – 11th of October 2019

Conference Opening Ceremony – Thursday, 10th of October 2019

Venue: West University of Timisoara, Room A11 (4, V. Parvan Street, Timisoara, Romania)

09.00 – 10.00 – Participants registration

10.00 – 10.15 – Representative of the West University of Timisoara

10.15 – 10.30 – Representative of WAGE Network

10.30 – 10.45 – Representative of local (WUT) Organizing Committee

10.45 – 11:00 – Coffee break

 

Thursday 10th of October 2019

11.10 – 12:10 – Room A11 (WUT)

Invited keynote speaker: Mariko Ouchi, International Labour Organisation

12.15 – 13.00 – Lunch (Lounge WUT) 13.00-15.30 Room A01 (WUT): Session 1

Chair: Prof. univ. dr. Ciprian Panzaru

  1. TURKEY’S ECONOMIC CAPACITY FOR INTEGRATION OF MIGRANTS

Fatma Khattab, Politiko Journal, Turkey

  1. JOURNALISTS’ LOW WAGE AS A DISCOURSE – THE CASE STUDY OF LOCAL MEDIA IN SERBIA

Nataša Simeunović Bajić, University of Niš

  1. LES BAS SALAIRES EN EUROPE. IMPLANTER LE SOCLE DU SMIC

Callens Stephane, University of Artois

  1. THE REGIONAL MODEL OF PAYMENTS REMUNERATION IN THE PERIOD 1920-40 EN ROMANIE ET MOLDOVA

Catirau Lilia, Member of the French Association of Economic History (AFHE)

  1. MAIN FACTORS    THAT    INFLUENCE    CUSTOMER       SATISFACTION       IN AUTOMOTIVE INDUSTRY

Julia Novacescu, University of Management, Craiova

15.30 – 16:00 – Coffee break

17.00-19.30 – Timisoara Historic Center Tour

19.30 – Gala Dinner: Restaurant Rustic, Mihai Viteazul Blvd., No. 1B.

Friday, 11th of October 2019

11.10 – 12:10 – Room A11 (WUT)

Invited keynote speaker: Prof. univ. dr. Michel-Pierre Chelini, Université d’Artois, Arras

12.15 – 13.00 – Lunch (Lounge WUT) 13.00-15.30 Room A01 (WUT): Session 2

Chair: Prof. univ. dr. Michel-Pierre Chelini

  1. PRODUCTIVITY, SERVICE AND REWARD IN A SERVICIZED KNOWLEDGE SOCIETY

Alexandru Jivan, West University of Timisoara

Miruna-Lucia Nachescu, West University of Timisoara

  1. TRANSITIONS DES JEUNES DIPLÔMÉS SUR LE MARCHÉ DU TRAVAIL ET DÉCLASSEMENT SALARIAL: ANALYSE MICRO ÉCONOMÉTRIQUE

Aomar Ibourk, UCAM/GRES, Morroco

  1. THE CHANGING WORLD OF LABOR AND WORKERS’ POLITICAL CHOICES IN HUNGARY

András Tóth and Eszter Bartha, Hungarian Academy of Sciences

  1. WAGE DIFFERENTIALS IN POST-COMMUNIST ROMANIA

Simona Ilie, The Research Institute for Quality of Life

  1. HOW DESIRABLE IS STATE INTERVENTION ON LABOR MARKET? SOME EVIDENCES FROM ROMANIA

Ion Imbrescu, West University of Timisoara

15.30 – 16:30 – Resume. Closing of the conference.

 

Distribuie acest articol